În ultima vreme tot mai mulți oameni se confruntă cu boala de reflux gastro-esofagian (BRGE), iar acest lucru se întâmplă fie din cauza regimului alimentar defectuos, a stresului sau chiar a bolilor digestive, fie din cauza medicației timp îndelungat, alcoolului în cantități mari sau a fumatului excesiv.
Cum se manifestă BRGE?
În cazul acestei afecțiuni digestive cronice, acidul din stomac, iar uneori și bila, se întoarce în esofag (tubul care leagă faringele de stomac) și irită astfel mucoasa esofagiană cauzând arsuri, râgâieli, regurgitații sau dureri în piept. Îți sună cunoscut, nu-i așa?
După cum îți poți da singur seama, arsurile la stomac sunt un simptom frecvent al unui reflux gastro-esofagian, dar pot fi provocate și de unele alimente mai acide (carnea roșie, cerealele procesate, brânzeturile, citricele, roșiile), tutun sau alcool.
Senzația de arsură apare mai ales după o masă copioasă sau când stai culcat. Încearcă să ai porții mai mici de mâncare și să nu te culci imediat după ce ai mâncat.
Cum debutează?
Arsurile la stomac pot începe de la prima mușcătură. Imediat ce muști dintr-un aliment sistemul tău digestiv începe să lucreze. Secreția acidă gastrică se declanșează și este gata să descompună alimentele. La mulți oameni, o structură defectuoasă a sfincterului esofagian inferior, care funcționează asemănător unei supape, lasă ca acești acizi să scape înapoi în esofag și declanșează o senzație de arsură puternică în piept. Arsurile la stomac sunt deci un simptom foarte frecvent.
De ce se produc arsurile la stomac
Pentru a înțelege cum apar arsurile la stomac, să îți explic drumul acelei bucăți de mâncare. Odată ce înghiți o mușcătură, aceasta călătorește prin esofag până la stomac. Un inel muscular asemănător unei valve, numit sfincterul esofagian inferior, se deschide pentru a lăsa alimentele să intre. Apoi ar trebui să se închidă din nou pentru a preveni alunecarea acizilor din stomac în esofag, însă dintr-un motiv sau altul nu o face.
Valva defectă, cauza arsurilor la stomac
La unii oameni, sfincterul dintre stomac și esofag nu funcționează atât de bine cum ar trebui. Acest lucru permite acidului să pătrundă în esofag (numit reflux acid), unde provoacă durere și iritație. Nu toată lumea cu reflux acid suferă de arsuri la stomac, iar unele persoane cu simptome de „arsuri la stomac” nu au de fapt reflux acid, dar pot avea o altă afecțiune care cauzează această durere.
Alte simptome ale refluxului gastro-esofagian
În afară de arsurile la stomac despre care am discutat mai sus, alte simptome ale refluxului acid sever includ un lichid cu gust acru în partea din spate a gâtului, dificultăți la înghițire sau senzația că alimentele sunt blocate în piept sau în gât. O tuse cronică iritativă sau crizele de astm pot fi și ele cauzate de refluxul acid.
Arsuri la stomac frecvente: Cine este în pericol?
Oricine poate dezvolta arsuri la stomac, dar anumiți factori de stil de viață afectează cât de bine funcționează sfincterul, precum și cantitatea de acid produsă de stomac. Persoanele supraponderale, care mănâncă mult la o masă, poartă haine mulate sau fumează sunt mai vulnerabile.
Cum știi că e reflux?
Arsurile la stomac de obicei nu reprezintă o amenințare serioasă pentru sănătatea ta. Cu toate acestea, pot apărea complicații cu reflux acid sever, frecvent și persistent. Dacă ai arsuri la stomac severe sau arsuri la stomac de două sau mai multe ori pe săptămână, este posibil să ai boala de reflux gastro-esofagian și ar trebui să mergi la medicul internist sau gastroenterolog. Fără tratament, această boală cronică poate provoca inflamații, ulcere și crește riscul de cancer esofagian.
Arsuri la stomac pe timp de noapte
Te trezești cu dureri în gât, tuse sau un gust amar în gură? Ar putea fi reflux acid nocturn. Pe lângă tulburarea somnului, refluxul nocturn poate afecta esofagul. Asta pentru că poziția la orizontală lasă acidul din stomac în esofag mai mult timp. Și în timp ce dormim, înghițim mai puțină salivă care neutralizează acidul decât când suntem trezi.
Remedii pentru refluxul gastro-esofagian la tine acasă
1. Respectă câteva reguli simple de igienă alimentară
Cu câteva modificări în rutina ta zilnică poți să domolești arsurile la stomac chiar la tine acasă, fără să fie nevoie să mergi la spital. Începe prin a mânca porții mai mici de alimente. Ia cina cu cel puțin trei până la patru ore înainte de culcare, evită gustările târzii și nu te pune la orizontală cel puțin 2 ore după ce ai mâncat.
2. Atenție la ce mănânci
Este bine cunoscut faptul că unele alimente provoacă arsuri la stomac, aducând acid suplimentar în stomac sau relaxând sfincterul esofagian inferior. Stai departe de alimentele acide care îți pot crea probleme, iar aici mă refer la roșii, ceapă, usturoi, ciocolată, mentă, alimente grase și citrice, inclusiv portocale și grapefruit. În egală măsură, evită și alimentele picante, chiar dacă îți plac.
3. Atenție la ce bei
Anumite băuturi pot provoca, de asemenea, arsuri la stomac. Aici mă refer la cafea, ceai, sucuri, alcool, suc de roșii și suc de portocale. Fii atent la ce anume îți provoacă neplăceri. Cel mai simplu mod de a identifica alimentele care te deranjează este să completezi un jurnal alimentar cu absolut tot ce mănânci, ce bei și ce ronțăi, în paralel cu simptomele pe care le resimți. Așa îți vei da seama foarte repede și ușor ce anume este nevoie să excluzi sau să limitezi în dieta ta.
4. Modifică-ți rutina de antrenament
Unele exerciții fizice pot mări presiunea abdominală, crescând astfel riscul de reflux acid. Anumite tipuri de exerciții cresc riscul mai mult decât altele, inversând fluxul natural al digestiei. Statul în cap și pozițiile de yoga inversate, cum ar fi câinele în jos (downward dog), sunt doar câteva exemple. Și strângerea abdominală poate fi o problemă, deoarece mișcarea poate împinge acizii din stomac în esofag.
5. Ridică patul în partea unde dormi cu capul
Dacă ai arsuri la stomac pe timp de noapte, încearcă să ridici picioarele patului pentru a înălța partea unde pui capul sau asigură-te că dormi toată noaptea pe o pernă. Această strategie folosește gravitația pentru a menține acizii din stomac acolo unde le este locul. Evită totuși să îți ții ridicat capul cu grămezi de perne. Acest lucru poate deranja coloana cervicală.
6. Poartă haine largi
O altă modalitate pentru a ameliora arsurile la stomac este să elimini presiunea de pe abdomen. Slăbește ca să elimini excesul de greutate, renunță o vreme la curele, corsete sau brâu și poartă haine mai largi.
Arsuri la stomac în timpul sarcinii
Mai mult de jumătate dintre femeile însărcinate manifestă simptome de arsuri severe la stomac, în special în semestrele al doilea și al treilea de sarcină. Nimic ciudat însă, deoarece modificarea nivelurilor hormonale și creșterea presiunii abdominale în timpul sarcinii cresc de fel riscul de reflux acid și arsuri la stomac. Simptomele ușoare pot fi tratate cu modificări minore ale stilului de viață, iar aici mă refer la mese cu porții mici și dese pe parcursul unei zilei în loc de trei mese principale, evitarea alimentelor prăjite și picante, dar și a somnului după masă. Cu toate acestea, dacă dieta și stilul de viață nu ameliorează simptomele, femeile însărcinate ar trebui să-și consulte medicul înainte de a lua orice medicamente.
Totuși dacă după toate aceste sfaturi ai în continuare senzație de arsură în „capul pieptului” după masă, senzație de întoarcere a alimentelor din stomac în gură, dar fără a vărsa, o tuse uscată de dimineață și respirație urât mirositoare, te așteptăm la Ela Clinic cu Gastro Suport. Acesta este un program de ameliorare, control și monitorizare a afecțiunilor gastrice precum boala de reflux gastro-esofagian și gastrită cronică.
Ai grijă de tine, fii bine cu tine!