Vrei să mănânci tot ce îți place, dar în același timp îți pasă și de sănătatea ta așa că te întrebi mereu care sunt alegerile alimentare cele mai potrivite astfel încât dieta ta să fie în echilibru?
Te frământă gândul că mâncărurile care îți plac nu satisfac nevoile alimentare ale organismului tău și te îngrașă?
Te-ai săturat să urmezi tot felul de diete la modă care fie nu te ajută cu nimic, în sensul că nu reușești să slăbești sau să te menții în formă, fie nu se potrivesc cu gusturile tale alimentare?
Dacă până acum ai căutat soluții la nutriționiști, ai aflat deja că părerile lor sunt împărțite. În timp ce unii recomandă ceva, alții recomandă altceva. În timp ce unii sunt adepții celor 3 mese principale pe zi, cu 2 gustări, alții spun că fastingul este o metodă excelentă pentru ca organismul tău să ia o pauză alimentară, iar unii recomandă să se intre în starea de cetoză, un mod de funcționare a corpului atunci când rezerva de glucoză din sânge scade suficient de mult încât folosirea depozitelor de grăsime devine necesară.
Știi și tu însă că pentru o bună funcționare a corpului este nevoie de un aport de alimente care să îi asigure o anumită valoare energetică, în funcție de sex, vârstă și activitate efectuată.
Baza alimentației o constituie fără doar și poate proteinele, grăsimile și carbohidrații, acele substanțe nutritive necesare pentru păstrarea formei fizice, dar la fel de importante sunt și vitaminele și mineralele, pentru că facilitează buna funcționare a sistemelor respirator, cardiovascular, endocrin, digestiv, reproductiv și nervos, dar și întărirea aparatului locomotor.
Deși, vezi bine, principiile alimentare sunt aceleași pentru toată lumea, organismul fiecăruia dintre noi este unic, deci are răspunsuri diferite la alimentele pe care le consumăm. Și cum fiecare om are factori ereditari și predispoziții personale vizavi de comportamentul nutrițional, nu toți asimilăm în același mod și nu toți primim aceleași beneficii de la nutrienții considerați ideali. De aceea, sfaturile, recomandările și dietele specialiștilor nu ți se potrivesc de cele mai multe ori. Nu neapărat că faci tu ceva greșit.
Cum ar fi să știi care sunt realmente alimentele care îți priesc, din care corpul tău asimilează nutrienții de care are nevoie, dar și care sunt alimentele specifice pentru a preveni bolile la care tu, personal, ești predispus încă de la naștere?
Pentru a răspunde tuturor întrebărilor tale, află că în medicină a apărut un domeniu complet nou, nutrigenomica.
Ce este nutrigenomica?
Nutrigenomica studiază maniera în care alimentele afectează modul de funcționare a genelor și răspunsul acestora și urmărește combaterea unor boli grave precum diabetul, cancerul și bolile de inimă. Mai explicit spus, tot ce mâncăm, prin faptul că ne influențează genele, ne poate îmbolnăvi sau vindeca, iar asta depinde nu doar de alimente, ci și de genotipul nostru.
Dacă înveți să faci alegerile alimentare corecte, poți evita bolile la care ești predispus, poți să te simți mai bine și să arăți mai tânăr.
Atenție însă nutrigenomica, nutrigenetica și nutriția nu sunt aceleași lucruri.
Nutrigenomica analizează efectul alimentelor asupra fiecărui individ în parte, deci este studiul interacțiunii dintre nutriție și genom (totalitatea genelor unei persoane). O singură probă de ADN permite crearea unor regimuri alimentare personalizate. Nutrigenetica studiază aceste interacțiuni pentru fiecare genă în parte, iar nutriția este știința sau practica consumării și utilizării alimentelor.
Acum că am înțeles diferențele, să discutăm pe larg și de nutrigenetica și de importanța testului nutrigenetic pentru îmbunătățirea calității vieții noastre.
Cum te ajută nutrigenetica
Concret, nutrigenetica este acel aspect deosebit de important al nutriției personalizate care face cu adevărat diferența în nutriția modernă, deoarece studiază răspunsurile specifice ale fiecărui organism în parte la diverse tipuri de diete (cum ar fi dietele cu conținut scăzut în grăsimi, low-carb sau mediteraneene), în funcție de genetica pacientului.
Caloria este la fel pentru toți, dar tocmai variațiile genetice pot influența modul în care absorbim și metabolizăm alimentele, iar aceste variații sunt importante în stabilirea unui regim alimentar care să funcționeze pentru fiecare persoană în parte.
Cu toții știm că până și cele mai cunoscute diete funcționează perfect pentru unii, dar sunt total ineficiente pentru alții. Așa se face că în timp ce unii suferă de hipertensiune, deși urmează diete hiposodate, alții au colesterolul foarte mare, având în alimentație un minimum de grăsimi.
În zadar sunt unele produse sănătoase la modul general, dacă organismul tău nu e capabil să le metabolizeze. Și atunci ce faci? Ei bine, acesta e genul de răspuns pe care ți-l dă testul de nutrigenetică pentru că oferă informații despre modul în care anumite variații genetice ne pot afecta metabolismul, necesarul de micro- și macronutrienți, precum și asocierea unor variații genetice cu riscul anumitor boli.
Însă nu discutăm aici despre un oarecare test ADN de alimentație și slăbire, ci despre Nutrigen de la Fagron Genomics, poate cel mai bun test ADN de alimentație și slăbire din lume, care este disponibil acum și în România prin ELA CLINIC.
Câți dintre noi nu avem intoleranțe de care poate nu aflăm toată viața, dar care ne influențează starea de sănătate? Câți dintre noi nu ne confruntăm cu inflamații sau dureri pe care nu le putem asocia cu ceva anume? Dacă vrei să știi la ce anume ești predispus ca să poți lua măsurile necesare și să eviți eventualele boli, acest test de nutrigenetică este cheia pentru o nutriție personalizată care îți va îmbunătăți calitatea vieții.
Deci dacă te-ai hotărât să faci un prim pas pentru a-ți asigura starea de sănătate de aici încolo, NutriGen este soluția pentru problemele tale.
Ce este testul NutriGen?
Este un test genetic ce furnizează informaţii care stau la baza conceperii unui plan personalizat, având ca obiective pierderea în greutate şi menţinerea echilibrului metabolic. Acesta nu promovează doar un plan de dietă, ci un stil de viaţă sănătos.
NutriGen este în momentul de față cea mai completă analiză nutrigenetică de pe piață. Prin intermediul acestei probe sunt analizate 384 de variații genetice legate de pierderea în greutate, răspunsul la exerciții fizice, intoleranțe și metabolismul nutrienților, printre altele.
NutriGen este un test genetic pe care îl faci o singură dată în viață, căci rezultatele tale genetice nu se vor schimba pe parcursul vieții.
Întrucât în urma testării vei obține informații cu ajutorul cărora tu și nutriționistul tău veți putea face un plan de dietă personalizat, cu informații generate de un algoritm complex, format din peste 850 de alimente, alegerea clinicii unde îl faci este foarte importantă. La ELA CLINIC îți punem la dispoziție toate resursele ca să te simți în largul tău în timpul recoltării probei și un rezultat de maximă precizie.
De ce să faci testul NutriGen?
Deoarece codul tău genetic este unic și înțelegerea geneticii tale este cheia pentru a avea o dietă corectă, în acord cu nevoile tale și cu modul în care răspunzi la anumite alimente.
Cui i se recomandă?
- Celor care vor să înțeleagă cum greutatea lor corporală este influențată de profilul lor genetic.
- Celor care vor să urmeze un plan alimentar optim în funcție de caracteristicile lor corporale.
- Și celor care au încercat diverse planuri alimentare, dar nu au avut rezultatul dorit.
Cum se recoltează?
NutriGen este un test genetic pe bază de salivă. Recoltarea se va face în clinica ELA CLINIC de către un medic. Colectarea mostrei de ADN se face cu ajutorul unui tampon bucal. Procesul durează 1 minut. Rezultatele sunt disponibile în aproximativ 4-5 săptămâni.
De ce să faci testul NutriGen?
Întrucât vei afla informații precise, care îți vor schimba viața despre:
- Care sunt cauzele genetice ale supraponderalității și obezității
- Metabolismul macronutrienților și tipul de dietă potrivit pentru tine
- Influența exercițiilor fizice asupra compoziției corporale și a profilului lipidic
- Profilul genetic al inflamației
- Intoleranțe sau sensibilități înnăscute
- Capacitatea de detoxifiere a organismului tău
- Sensibilitatea la gustul amar, dulce și sărat
- Apetitul și influența anxietății asupra greutății tale
- Sațietatea și senzația de plin
- Capacitatea de metabolizare a alcoolului și cafeinei
- Riscul de a dezvolta intoleranța la lactoză sau intoleranță la gluten
- Dezechilibrele genetice ale proceselor de detoxifiere
Ce beneficii obții în urma testului ADN?
• Un plan alimentar personalizat
Planul alimentar va fi special conceput pentru a te ajuta să îți atingi obiectivul.
• O explicație a factorilor genetici
Analizând 384 de variații genetice vei primi un raport complet care te va ajuta să îți înțelegi mai bine corpul și cum să-i asiguri nutrienții de care are nevoie cu adevărat.
• Suportul specialistului
Nutriționistul tău va avea acum o înțelegere profundă a caracteristicilor genetice personale și a modalității în care acestea îți influențează greutatea corporală.
Ai grijă de tine! Fii bine cu tine!