Nutriție terapeutică

Cum ne poate îmbolnăvi mâncatul rapid

Laura EneLaura Ene

Laura Ene

4 minute timp de citit

Mâncarea este una dintre plăcerile vieții. Cu toate acestea, unii dintre noi se grăbesc atunci când mănâncă. O explicație ar putea fi ritmul accelerat de viaţă. Deşi pare greu de crezut, trebuie să ştii că acest obicei creşte riscul de diabet, boală cardiovasculară sau probleme gastrice.

Mai mult, obiceiul deloc sănătos al consumului rapid de mâncare favorizează creşterea ȋn greutate mult mai mult decât ne-am aştepta, mai ales dacă luăm ȋn considerare şi caloriile pe care le conţin alimentele pe care le consumăm pe nerăsuflate.

Top 5 probleme de sănătate provocate de mâncatul rapid

1. Obezitate
2. Diabet
3. Sindrom metabolic
4. Gastrită
5. Sufocare

Studiile arată că o masă ar trebui să dureze cel puţin 30 de minute deoarece avem de-a face cu un proces foarte complex ce implică absorbţia principiilor nutritive din mâncare de la nivelul stomacului, intrarea în acţiune a hormonilor din intestinul subţire, a unor substanţe reglatoare ale saţietăţii de la nivelul creierului, procese care durează.

De asemenea, mesele ar trebui luate într-un loc favorabil – bucătărie, restaurant, sala de mese. Dacă eşti la birou, nu ar trebui să lucrezi în acelaşi timp în care mănânci. Atlfel, mecanismele prin care organismul tău evită mâncatul în exces şi ţine legătura cu senzaţiile corecte de saţietate atât de la nivel cerebral, cât şi stomacal, sunt depăşite şi bulversate complet.

Pe de altă parte, mâncatul în tihnă te va ajuta să consumi mai puține calorii și să te simți sătul pentru mai mult timp. Dacă mănânci mai încet și îţi rezervi timp pentru fiecare masă, îi permiți organismului să înceapă bine procesul de digerare a alimentelor.

Conform unui studiu recent prezentat la sesiunile științifice din 2017 ale Asociației Americane a Inimii, cu cât mestecăm și mâncăm mai încet, cu atât scade riscul de obezitate și dezvoltare a sindromului metabolic, o tulburare care crește riscul de boli cardiovasculare, diabet sau accident vascular cerebral.

Când mănânci repede, senzația de sațietate și plenitudine gastrică apare mai greu și avem astfel tendința de a consuma mai multe alimente. Consumul alimentar rapid produce fluctuații mari ale glucozei din sânge, care pot duce la apariția rezistenței la insulină.

Studiul a inclus 642 de bărbați și 441 de femei cu vârsta medie de 51 de ani, niciunul cu sindrom metabolic în 2008 la intrarea în studiu. Participanții au fost împărţiţi în 3 grupuri, în funcție de cât de mare era viteza consumului alimentar: lentă, normală, rapidă. După 5 ani, aceștia au fost chestionați și consultați. S-a observat că 11,6% dintre cei care mâncau repede au dezvoltat sindrom metabolic, comparativ cu 6,5% dintre cei care mâncau la o viteză normală și 2,3 % dintre cei care mâncau lent.

10 tehnici pentru a mânca mai încet

1. Între înghiţituri, lasă lingura sau furculiţa jos
2. Taie mâncarea foarte mărunt
3. Foloseşte farfurii mici
4. Nu te aşeza niciodată la masă flămând
5. Fă pauze în timpul mesei
6. Foloseşte-ţi mâna nedominantă sau beţişoarele chinezeşti
7. Combină orice mâncare cu frunze de salată
8. Mănâncă în faţa unei oglinzi
9. Stabileşte-ţi de câte ori să mesteci minim fiecare îmbucătură de mâncare
10. Alege un loc liniştit în care să iei mesele

Toți facem greșeli când mâncăm, important este să le conştientizăm și să facem ceva pentru a le evita pe viitor. Prin urmare, data viitoare când te așezi să mănânci, acordă importanţă şi timp farfuriei pe care o ai în faţă.

La ELA CLINIC avem programe SUPORT care te ajută să previi sau să tratezi bolile legate de alimentație. Acestea conțin diete specifice dar și reguli de igienă alimentară pentru fiecare afecțiune în parte. Totul e să vrei să faci o schimbare!

Click aici și fă-ți o programare!

Vrei să fii informat când avem oferte și articole noi?

Abonează-te la newsletter-ul nostru pentru a fi la curent cu ultimele cercetări din domeniu și ofertele lunare ELA CLINIC.

Ne pasă de protecția datelor. Citeste Politica de confidențialitate.