Circumferinţa taliei este o măsură a grăsimii corporale mai relevantă decât cântarul, primul instrument la care te-ai gândi în mod normal să apelezi ca să vezi exact cât te-ai îngrășat. Mai mult decât atât, aceasta este un indicator – ușor de măsurat și de interpretat – pentru starea ta de sănătate. Anumite valori sunt direct asociate cu riscul de a suferi de o serie de boli cronice grave și cu riscul de moarte prematură.
Învață cum să-ți măsori corect circumferința abdominală și ce semnifică diversele dimensiuni, apoi află exact care sunt riscurile la care te supui dacă depășești anumite valori -> Citește acum Tu ce dimensiune ai în talie? Cum îţi influenţează circumferința abdominală sănătatea
Așa cum fiecare centimetru în plus în jurul taliei echivalează cu o creștere a riscului de îmbolnăvire, fiecare centimetru pierdut te îndepărtează de un diagnostic dramatic. Există două modalități prin care poți pierde eficient centimetri din zona abdominală: printr-o dietă echilibrată și prin mișcare.
Răspunsul a fost simplu, dar metoda este mult mai anevoioasă până ajungi să adopți un stil de viață sănătos. Dacă ar fi să îți ofer un sfat nutrițional într-o singură frază, te-aș încuraja să mănânci o varietate de legume și de fructe – de preferat proaspete, cereale integrale, cum ar fi fulgi de ovăz, și proteine slabe: pui fără piele, pește, ouă, fasole și lactate cu conținut scăzut de grăsimi.
Ar fi minunat și ca mișcarea să devină prietena ta de zi cu zi. Poți face orice tip de mișcare care îți face plăcere și se integrează cu ușurință în programul tău, de la plimbări și dansuri la exerciții fizice sau practicarea unui sport. Pentru că astfel poți arde grăsimea abdominală și în același timp îți poți consolida masa musculară, iar corpul tău îți va mulțumi pentru un astfel de răsfăț.
Dar atunci când nu vorbim numai despre o problemă de greutate, ci și despre afecțiuni asociate, dieta este mult mai specifică. De aceea, la ELA CLINIC avem diete speciale, aprobate în cadrul protocoalelor medicale internaționale în vigoare, pentru fiecare tip de afecțiune în parte. De asemenea, colaborăm îndeaproape cu echipa ExpertMed, noul centru integrat pentru diagnosticarea și tratamentul Sindromului Metabolic, ca să îți putem oferi atât investigații complete, cât și monitorizarea atentă a afecțiunilor cu care te confrunți.
Ai grijă de tine, fii bine cu tine!
