Unele afecțiuni au intrat cu mare ușurință în folclor, ceea ce le diminuează din importanța sau din atenția acordată. „Am probleme cu fierea” nu pare să anunțe ceva mai grav decât „Am o mică indigestie”. În realitate, crizele de colecistită pot avea simptome extrem de dureroase, iar netratate pot duce la complicații care pun viața în pericol.
În ce constau de fapt problemele cu fierea
În apropierea ficatului se află un organ de forma și mărimea unei pere, numit vezica biliară (colecist). Aceasta stochează lichidul biliar secretat de ficat, apoi îl eliberează în tubul digestiv în timpul meselor. Popular, lichidul biliar se mai numește bilă sau fiere și are rol în digestia grăsimilor și în fluidizarea tranzitului intestinal.
Așadar, problemele cu fierea apar atunci când se produce inflamația vezicii biliare. Dacă apare spontan din cauza calculilor biliari care blochează canalului cistic prin intermediul căruia se eliberează lichidul biliar, vorbim despre colecistită acută. După ce intervin episoade inflamatorii repetate, pereții vezicii biliare se micșorează și se îngroașă. În timp, organul își pierde capacitatea de a depozita și de a elimina în mod eficient lichidul biliar, iar atunci vorbim despre colecistita cronică.
Cele mai întâlnite cauze ale colecistitei
În majoritatea cazurilor, colecistita este provocată de litiaza biliară. Aceasta constă în acumularea de calculi în vezica biliară. Popular, spunem că avem pietre la fiere. Creșterea cantității de colesterol, săruri biliare sau bilirubină din lichidul biliar poate determina solidificarea sa sub forma unor depozite tari – calculi. Aceștia au o consistență care seamănă cu cea a pietrelor și au în compoziție colesterol sau calciu. Poate apărea unul singur sau mai mulți deodată, de dimensiuni variabile.
Cine este predispus la colecistită
Anumite caracteristici ale stilului de viață, în primul rând alimentația care abundă în grăsimi și mesele dezordonate, predispun la dezvoltarea calculilor biliari, alături de numeroase afecțiuni asociate cu kilogramele în exces și obezitatea.
Persoanele care suferă de diabet zaharat, dislipidemie, ateroscleroză, gută se confruntă cu un risc crescut de litiază biliară.
De asemenea, această condiție care poate duce la crize de colecistită nu îi ocolește nici pe cei care dau curs dietelor-minune, preferând scăderea bruscă în greutate. Și femeile care au avut sarcini multiple sau cele care iau anticoncepţionale orale se află pe lista categoriilor de risc.
Există însă și cazuri – ce-i drept, mai rare – în care infecțiile bacteriene se fac vinovate de inflamația vezicii biliare. Alte cauze non-litiazice mai des întâlnite ale colecistitei acute sunt: abuzul de alcool, lipsa de mobilizare dupa intervenții chirurgicale majore, hepatita, pancreatita cronică, infecția cu HIV sau malnutriția severă.
Care sunt simptomele care ar trebui să te îngrijoreze
Primul simptom al colecistitei acute este reprezentat de durerea resimțită în etajul abdominal superior. Aceasta poate debuta în epigastru (coșul pieptului), cu iradiere în umărul drept, după care se localizează în hipocondrul drept, adică în zona ficatului. Este o durere ascuțită, care poate persista câteva ore. Sub asaltul unor astfel de senzații deranjante, abdomenul se încordează, iar pacientul evită să respire profund, din cauza săgeților dureroase – apar astfel și problemele de respirație.
În unele cazuri, pacienții reclamă creșterea temperaturii până la febră înaltă, frisoane, transpirații, greață și vărsături. În starea de rău generalizată poate interveni și icterul în forme severe (îngălbenirea pielii și a albului ochilor). La seniori, simptomele suferă o ușoară modificare: durerea este înlocuită de sensibilitate în zona ficatului, completată de astenie sau vărsături. Pierderea apetitului este o constantă.
Colecistita cronică se manifestă prin dureri abdominale cu un caracter mai vag, pe alocuri crampe, balonare după masă, gust amar în gură, scăderea poftei de mâncare, senzație de oboseală permanentă, chiar diaree.
Ce variante de tratament există și de ce să apelezi la ele
O durere în zona abdominală cu un debut brusc și persistență de câteva ore la nivel ridicat, la care se adaugă febra și uneori icter, ar trebui să te trimită automat la medicul gastroenterolog. Nu exclude nici varianta de a apela la servicii medicale de urgență, prezentându-te la camera de gardă.
Colecistita acută se tratează inițial în mediul spitalicesc prin perfuzii cu analgezice și antibiotice, antivomitive, asigurându-se totodată o bună hidratare intravenoasă. După stabilizarea pacientului, urmează intervenția chirurgicală de înlăturare a vezicii biliare din organism (colecistectomie), efectuată în majoritatea cazurilor rapid și sigur laparoscopic.
În peste 10% din cazuri intervin complicațiile date în general de intervenția întârziată, de amânarea neprezentării la medic. Pot apărea astfel gangrena și puroiul la nivelul vezicii biliare, care netratate ajung să evolueze către pancreatita acută, abces hepatic, perforație și peritonită cu sepsis. Te sfătuiesc să tratezi cu mare seriozitate problema, adresându-te medicului încă de la primele simptome, pentru că altfel riști să îți pui în pericol chiar viața.
Există și o formă foarte rară de cancer la vezica biliară, care îi vizează în mod special pe cei cu istoric îndelungat de pietre la fiere.
3 reguli de stil de viață pentru sănătatea bilei
1. Stabilește-ți un program ordonat al meselor și respectă-l zi de zi!
Dacă te știi cu probleme sau sensibilități digestive, mergi pe varianta celor 4-5 mese mai puțin sățioase, la intervale de timp regulate. Dacă sari peste mese ori te supraalimentezi o dată pe zi – știm cu toții că seara apare acest risc – bila va avea de îndurat o provocare în plus.
Asigură-te că trec mai mult de 3 ore între cină și ora somnului. Și, foarte important, încearcă să păstrezi o atmosferă destinsă la masă. Relaxează-te și concentrează-te exclusiv pe gustul și savoarea alimentelor; fără telefon, televizor sau laptop.
2. Menține-te la o greutate sănătoasă!
Kilogramele în plus și în mod special cele care te pot încadra într-un grad de obezitate, îți garantează, printre multe alte probleme, și o condamnare la afecțiuni biliare. Nivelul crescut al colesterolului și o dietă bazată pe grăsimi determină formarea pietrelor la fiere.
3. Slăbește cu măsură!
Iată încă un argument în favoarea slăbitului treptat și în defavoarea dietelor care îți promit o scădere spectaculoasă în greutate pe repede înainte. Dacă economisești 500 de Calorii pe zi prin dietă şi mişcare, poţi atinge ținta de minus 0,5 kilograme din grăsime pe săptămână, adică aproximativ 1 kilogram din greutatea totală a corpului. Aceasta este o țintă rezonabilă, pentru a slăbi într-un ritm lent, dar sigur.
Precauții privind regimul alimentar
1. Ocolește alimentele bogate în grăsimi saturate și grăsimi trans, care au ca efect creșterea colesterolului. Majoritatea calculilor biliari sunt formați din colesterolul care se depune la nivelul vezicii biliare.
- Carnea grasă și cea procesată: carne roșie, carne cu fâșii de grăsime, slănină, afumături, mezeluri
- Organe: creier, ficat, rinichi
- Ouă și lactate grase: ouă, unt, brânzeturi grase, slănină
- Carbohidrații rafinați: paste, pâine albă, dulciuri cu conținut ridicat de grăsimi (produse de patiserie, plăcinte, tarte, biscuiți)
- Alimentele preparate prin prăjire
2. Evită alimentele care pot provoca balonare, crescând astfel intensitatea durerilor abdominale. Este vorba despre legumele bogate în celuloză dură (varză, broccoli, conopidă, ceapă, ridichi, sfeclă, linte, fasole, mazăre), dar și despre băuturile carbogazoase.
3. Pe cât posibil, exclude de pe lista ta alcoolul, alimentele bogate în zahăr, pe cele cu adaos de arome, dar și condimentele cu gust puternic.
4. Construiește-ți o alimentație echilibrată, cu o bază puternică de glucide cu absorbție lentă (îți țin de foame) și indice glicemic scăzut (previn îngrășarea): legume, fructe, cereale integrale. Completează-ți meniul cu carne de pasăre sau de pește în varianta cât mai light, preparată la aburi sau la cuptor, și cu lactate degresate.
Mentenanța sistemului digestiv, ca și grija pentru sănătatea bilei, este o muncă de o viață – necesită eforturi constante și permanente, care merită fiecare secundă, pentru sănătatea și starea ta de bine.
Dacă ai nevoie de ajutorul unui specialist, programul DIGESTIV SUPORT este dedicat persoanelor cu afecțiuni digestive. În cadrul acestuia, oferim suport medical, nutrițional și dietetic personalizat printr-o echipă multidisciplinară cu experiență în managementul afecțiunilor digestive cronice.
Ai grijă de tine, fii bine cu tine!