„Trebuie să slăbesc.” „Trebuie să fac ceva cu diabetul.” „Nu mai pot continua așa cu problemele mele de inimă”. Sunt perfect de acord cu aceste constatări ale pacienților și îi felicit când ajung la concluziile care le pot îmbunătăți starea de sănătate sau chiar le pot salva viața. Numai că de multe ori acestea sunt însoțite de rețineri, precauții sau temeri: „Dar e foarte greu, nu știu dacă sunt în stare să schimb ceva”. Pentru asemenea situații există balanța decizională, instrumentul care te poate scoate din încurcătură.
Știu că am o problemă, dar încă n-am făcut nimic pentru a o rezolva...
Dacă ai intrat pe site-ul Ela Clinic, dacă îmi urmărești activitatea online și îmi citești articolele este un semn foarte bun. Îți mulțumesc că ai ales să ai încredere în sursele de informare pe care ți le pun la dispoziție și mă onorează interesul tău. Totodată este un semn foarte bun pentru tine, pentru evoluția și potențialul tău. Faptul că ești acum aici și citești aceste rânduri de bună voie – îmi imaginez că nu o faci sub presiunea altcuiva – înseamnă că dai dovadă de deschidere. Să recunoști față de tine însuți că ai o problemă și să te informezi cu privire la asta este un mare pas înainte către cea mai bună versiune a ta.
Poate ai realizat că greutatea indicată de cântar se face vinovată de durerile tale de spate și de limitările în a face anumite gesturi și activități normale în viața de zi cu zi.
Poate ai aflat că circumferința abdominală care depășește limitele normalului (88 cm la femei și 102 la bărbați) indică de fapt prezența unei cantități mari de grăsime viscerală, un izvor pentru cancer, boli cardiovasculare, diabet și alte afecțiuni care sugrumă organele interne.
Poate că partenerul tău este îngrijorat după ce a observat că ți se oprește respirația timp de câteva secunde în timpul somnului, fenomen care se numește apnee de somn și este cât se poate de îngrijorător.
Poate că este deja a n-a oară când nu arată deloc bine nivelul glicemiei, al trigliceridelor, al colesterolului.
Poate că te-ai săturat să începi fiecare zi cu intenția de a mânca organizat și echilibrat, pentru ca seara să eșuezi în fața unei porții imense de cartofi prăjiți.
Poate că te sperie perspectiva evoluției galopante de la prediabet la diabet insulinodependent.
Poate că suferi atunci când te trezești lângă cutia de pizza goală, lângă casoleta de înghețată devorată în totalitate, lângă farfuria de paste din care abia au rămas câteva dâre de sos și ai vrea să găsești și alte metode de diminuare a stresului, unele care să nu lase urme pe cântar sau la capitolul stimă de sine.
Indiferent dacă este vorba despre probleme medicale deja confirmate, kilograme în exces sau probleme de comportament alimentar, ai ajuns în punctul în care observi cu ce greșești și conștientizezi consecințele alegerilor tale nefericite. Mai mult decât atât, te gândești adeseori că trebuie să te corectezi și chiar analizezi variantele pe care le ai la îndemână pentru a schimba ceva. În plus, vorbești cu deschidere despre asta, nu îți negi problemele, nu le ascunzi, nu te ferești de cei apropiați.
Dar – căci aici intervine un mare „dar” – în ciuda tuturor acestor lucruri încă nu ai făcut nimic concret pentru a-ți schimba obiceiurile alimentare. Specialiștii au găsit chiar un nume pentru această etapă care intervine în orice proces de schimbare. Se numește contemplare, iar caracteristica ei este ambivalența emoțională. Spunem că un contemplator vrea şi nu prea vrea să se schimbe. Cunoști efectele negative ale alegerilor pe care le faci, dar parcă nu ești gata să pornești cu tot sufletul pe alt drum. Cum se poate așa ceva, ce te oprește să treci direct la acțiune? Iată câteva motive posibile:
- Ești încă foarte atașat de stilul de viață actual. În general, lucrurile care ne afectează pe termen lung ne dau mai întâi o stare de bine. Deci se poate spune că, pentru câteva momente de satisfacție, te-ai obișnuit cu răul mai mare.
- Frica de necunoscut își spune cuvântul. Oricine știe că schimbarea poate fi complicată, iar temerile pot cântări mai mult decât gravitatea stării fizice sau emoționale actuale.
- Te gândești că problema te depășește și că nu stă în puterea ta să schimbi ceva. Te simți mai confortabil în postura de victimă, pentru că acum te poți plânge oricând, iar cei din jur te vor trata cu atenție, compasiune și chiar afecțiune.
- Aștepți momentul oportun. Îți imaginezi că de luni, de la întâi ale lunii viitoare, după Anul Nou, după ziua ta de naștere vei avea mai multă determinare.
Balanța decizională sau cum să depășești blocajul în care te afli
În procesul schimbării, după etapa contemplării urmează etapa deciziei. Te concentrezi pe soluții și faci un angajament cu tine însuți. Asta presupune să îți regândești priorităţile, să îți stabiliești obiective concrete și să întocmești un plan de acţiune. Sună minunat în teorie, dar cum să ajungi acolo? Cum să procedezi ca să treci la acțiune?
Nu te pot sfătui să aștepți un diagnostic dramatic din partea medicului, un ultimatum din partea unei persoane dragi sau o situație de criză la serviciu. Poți depăși acest blocaj în mod natural, motivându-te să implementezi schimbarea și, ca bonus, să îți și îmbunătățești încrederea în tine însuți în acest timp. Toate acestea cu ajutorul balanței decizionale.
Balanța decizională este un instrument extrem de valoros, chiar magic, cum îmi place mie să spun. Îți va aduce claritate și motivație. Făcând exercițiile pe care le presupune vei înțelege de ce amâni schimbarea stilului de viață actual și unde să intervii pentru a face posibilă această schimbare. Iată care sunt lucrurile minunate pe care le poți câștiga folosind balanța decizională, ca o cheie care deschide poarta unui tărâm fantastic:
- Încrederea în forțele proprii. Ca orice exercițiu de autocunoaștere, balanța decizională te va pune în legătură directă cu calitățile tale, cele pe care te poți baza pe parcursul procesului de slăbit, de schimbare a stilului de viață sau de confruntare cu o afecțiune medicală. Având o imagine de ansamblu asupra situației și gândurilor tale, vei descoperi că acea capacitate de a-ți remodela viața după care tânjești se află chiar în interiorul tău.
- Motivația pentru a-ți îndeplini visul. Bineînțeles, există o serie de motive obiective – medicale, sociale, relaționale – pentru care trebuie să slăbești și trebuie să îți îmbunătățești starea de sănătate. Dar cele generale sau superficiale, furnizate de oamenii din jur sau inspirate din standardele de frumusețe promovate de media, nu sunt suficient de credibile și de durabile cât să te inspire să miști munții din loc. Miza este să identifici motivele care te reprezintă pe tine, iar balanța decizională are acest avantaj de a-ți deschide calea către motivația personală, profundă.
- Egoismul luminat. Cum poate fi egoismul o calitate de dorit? Ei bine, este vorba despre un tip special de egoism și presupune să ai grijă de tine în primul rând, pentru ca apoi să te poți dedica și celor apropiați. Conștientizează că trebuie să faci și pentru tine tot ceea ce poți face cu dragoste și devotament pentru cei pe care îi iubești. Ai realizat oare până acum că tu ești cea mai importantă persoană din viața ta? Ca familia ta să fie bine și să beneficieze de tot ceea ce ai de oferit trebuie să fii tu bine.
Cum să pui în aplicare metoda balanței decizionale
În primul rând, ia o foaie de hârtie sau deschide un document word, cum îți este mai ușor. Împarte foaia în două coloane: avantajele în stânga și dezavantajele în dreapta. Răspunde cât mai sincer la întrebările de mai jos, notând răspunsurile pe coloana corespunzătoare, dar nu dintr-o singură încercare. Păstrează cu tine lista timp de o săptămână şi completeaz-o sau reciteşte-o de fiecare dată când simţi nevoia.
Întrebările se referă la avantajele și la dezavantajele obiceiurilor tale alimentare actuale, dar și la avantajele și dezavantajele ce pot deriva din efortul de schimbare a acestora. Atât situația de față, cât și schimbarea presupun beneficii și sacrificii.
STAREA ACTUALĂ
AVANTAJE
Care sunt avantajele stării actuale? Ce câștigi dacă nu faci nicio schimbare în dietă și în stilul tău de viață? De exemplu:
- eviți un stres pe care îl consideri inutil
- ai mai mult timp liber etc.
DEZAVANTAJE
Care sunt dezavantajele stării actuale?
Care sunt cele mai rele lucruri care ți s-ar putea întâmpla dacă nu slăbești?
SCHIMBAREA STILULUI DE VIAȚĂ
AVANTAJE
Care sunt avantajele schimbării, ale scăderii în greutate sau ale adoptării unui stil de viață echilibrat?
Ce câștigi dacă reușești să slăbești sau să ajungi într-un punct de echilibru privind silueta, obiceiurile alimentare și starea ta de sănătate?
Care sunt cele mai bune rezultate pe care ți le poți imagina?
DEZAVANTAJE
Care sunt dezavantajele schimbării?
Ce ai putea pierde, la ce ar trebui să renunți, ce ai risca dacă ai slăbi?
Acest exercițiu este doar un exemplu din ceea ce facem noi în ELA CLINIC în cadrul programelor noastre. Pentru că în afară de dietă și monitorizare medicală, avem grijă de starea de bine generală a pacienților noștri. Dacă și tu ai nevoie de ajutor, nu ezita să ne contactezi.
În continuarea balanței decizionale, îți propun un mini-interviu motivațional. Rezervă-ți tot timpul de care ai nevoie și revino de câte ori simți că mai ai ceva de completat. Meditează asupra comportamentului actual, conștientizând ce ai putea face diferit pentru a ajunge la o stare de bine și de confort. Nu există răspunsuri corecte sau greșite, trebuie doar să le tratezi cu deschidere și sinceritate.
- De ce vrei să faci o schimbare în stilul tău de viață? Enumeră cel puțin 3 motive.
- De ce este importantă schimbarea pentru tine? Enumeră cel puțin 3 motive.
- De ce este important pentru tine să faci o schimbare acum? Enumeră cel puțin 3 motive.
Mai mult decât o speranță, am convingerea că exercițiul balanței decizionale îți va arăta cât de lungă poate fi lista avantajelor schimbării în raport cu dezavantajele. Privind apoi în această oglindă a vieții și a gândurilor tale, vei găsi puterea de care ai nevoie pentru a începe și a persevera în decizia de a-ți schimba viața.
Ai grijă de tine, fii bine cu tine!