Sistemul endocrin cuprinde glandele endocrine ce secretă hormoni, nişte substanțe biochimice care îndeplinesc diverse funcții în organism. Chiar și cele mai mici modificări ale nivelurilor de hormoni pot produce efecte negative în corp. Simptomele se pot agrava în timp, iar un dezechilibru hormonal poate duce imediat la probleme de sănătate cronice.
Din nefericire, în ziua de azi dezechilibrele hormonale sunt ceva obişnuit încă de la vârste fragede. Cauzele dezechilibrului hormonal sunt de fapt un cumul de factori: de la stres, expunere la un nivel ridicat de toxine și până la un istoric medical nefavorabil și diete nesănătoase.
Multe afecţiuni precum osteoporoza, creşterea în greutate sau dezechilibre ale nivelului de zahăr în sânge pot avea drept cauză un dezechilibru de acest gen.
Un dezechilibru hormonal poate afecta semnificativ dispoziția, nivelul de energie, numărul de kilograme, dar și starea generală de sănătate.
De cele mai multe ori, acest dezechilibru porneşte din glanda tiroidă sau de la suprarenale. Cel mai bun lucru pe care îl putem face pentru a optimiza funcţionarea acestor glande este să urmăm o dietă de echilibrare hormonală.
10 moduri naturale de a-ţi echilibra hormonii
Pentru unii oameni, simple modificări ale stilului de viață pot echilibra nivelul hormonal.
1. Consumă proteine la fiecare masă
Proteinele influențează eliberarea de hormoni care controlează pofta de mâncare și alimentația. Consumă minimum 20 de grame de proteine la o masă, iar aici mă refer la piept de pui, fulgi de ovăz, ouă sau migdale.
2. Fă sport în fiecare zi
Exercițiile fizice pot reduce nivelul de insulină. Exercițiile cu greutăți, aerobicul, mersul sau alte forme de activitate fizică pot regla nivelurile hormonale.
3. Evită zahărul și carbohidrații rafinați
O dietă cu un conținut scăzut sau mediu de carbohidrați, bazată pe alimente integrale poate reduce nivelul de insulină la persoanele supraponderale și obeze care suferă de prediabet și alte afecțiuni precum sindromul ovarelor polichistice. Pentru că e mai bine să prevenim decât să tratăm, redu nivelul de zahăr și de carbohidrați rafinați din alimentația ta.
4. Învaţă să gestionezi stresul
Stresul poate duce la schimbări majore pentru mulți hormoni, inclusiv hormonul de creștere și prolactina, de aceea e important să ştii cum să manageriezi stresul în orice situaţie.
5. Consumă grăsimi sănătoase
Regula cea mai simplă este să te fereşti de uleiurile bogate în Omega 6, cum ar fi uleiul de floarea-soarelui, de soia sau de porumb și să consumi alimente bogate în Omega 3 precum pește sălbatic, semințe de in, de chia, nuci etc.
6. Dormi un număr suficient de ore pe noapte
Somnul ajută la echilibrul hormonal, crește nivelul de energie și ajută corpul să se recupereze adecvat. Indiferent cât de hrănitoare este dieta ta și de cât de multe exerciții fizice faci, sănătatea ta va fi în pericol dacă nu dormi suficient. Pentru a-ți menține un echilibru hormonal optim încearcă să dormi cel puțin șapte ore pe noapte.
7. Consumă alimente bogate în fibre
Femeile care nu consumă suficiente fibre se confruntă frecvent cu dureri de cap, ciclu neregulat sau au grăsime în exces pe abdomen. Fibrele asimilate din fructe, legume sau seminţe de in reduc excesul de hormoni.
8. Mănâncă des pește gras
Peștele gras și uleiul de pește contribuie la sănătatea inimii, a creierului și a sistemului nervos central. Pe de altă parte, o alimentație bogată în pește gras poate ajuta la prevenirea tulburărilor de dispoziție, precum depresia și anxietatea.
9. Bea ceai verde
Ceaiul verde este o băutură sănătoasă, care conține antioxidanți și compuși ce stimulează sănătatea metabolică. Antioxidanții din ceai pot ajuta, de asemenea, la gestionarea stresului oxidativ.
10. Evită zaharurile
Eliminarea zahărului din dietă poate ajuta la menținerea sub control a nivelului de hormoni, şi aici mă refer inclusiv la insulină.
Dieta pentru reglarea hormonală nu este restrictivă. Dimpotrivă, aceasta se dovedește o metodă sănătoasă de urmat pe termen lung, întrucât reduce riscul de diabet, oboseală cronică, cancer mamar sau de col uterin.
3 strategii de reechilibrare hormonală
- Hidratează-te.
- Condimentează din belşug mâncarea.
- Consumă alimente fermentate.
Prin programul FEMINA, la ELA CLINIC oferim suport medical, nutrițional și dietetic personalizat printr-o echipă multidisciplinară cu experiență în managementul feminității. Dacă și tu ai nevoie de ajutor, nu ezita să apelezi la specialiștii noștri.
Ai grijă de tine. Fii bine cu tine!