Te-ai întrebat vreodată ce face ca motivația să fie atât de schimbătoare încât viața ta să devină un fel de joacă de-a baba-oarba în căutarea dietei perfecte și a menținerii pe viață?

Pentru că deși reușești să-ți propui obiective, ceva se întâmplă și te trezești spunându-ți: nu mai sunt motivat…nu știu de ce…nu mai pot ...

Care a fost motivația cu care ai început schimbarea? Și, dacă ai pierdut-o, în ce moment ai pierdut-o? Până la urma, de fapt, ce este motivația?

Ce este motivația

Aș putea să folosesc explicații riguroase ori definiții seci pe care oricum le poți găsi oriunde, însă cheia răspunsului valabil pentru tine este doar la tine. Iar definiția a ceea ce este motivația, este pentru fiecare altceva.

Du-te la momentul în care ai decis să faci ceva, să schimbi ceva și lasă să vină către tine răspunsul cel mai simplu: am decis să fac schimbarea pentru că ….

Pentru cine ai decis schimbarea? Pentru tine? Care a fost nevoia ta din spatele deciziei? Ce te-a împins în proces? Ce anume din tine te-a ajutat să te menții pe drumul schimbării sau, din contră, ce anume te-a oprit?

De cele mai multe ori ori decidem pornind dintr-o multitudine de așteptări care capătă valoare de motivație pentru noi, dar în spate având una dintre cele mai mari frici: frica de a fi respins.

Și astfel, aș vrea să arăt într-un anume fel pentru a fi plăcut/ă și atrăgător/oare, să nu mă mai simt ciudat/ă, să nu-mi mai fie categorisite aptitudinile după imagine, să nu mai simt presiunea socială, să nu mai fiu jignit/ă și judecat/ă de anumiți oameni, să fiu acceptat/ă într-un cuvânt, devine de multe ori mecanismul din spatele a ceea ce numim motivație.

Și chiar funcționează un timp. Apoi, când realitatea nu corespunde așteptărilor sau constați că nu despre asta a fost vorba, dar nici prea departe nu mergi cu autoanaliza astfel încât să identifici ce se întâmplă în sufletul tău, revii la vechiul tipar de funcționare și la kilograme în plus de dus. Kilograme care pe de-o parte deranjează, însă cum în orice rău este și un bine, aduc și un beneficiu secundar.

Să începi un proces de repunere în ordine a felului în care te hrănești presupune să repui în ordine o întreagă lume interioară.

Iar în acest proces să te centrezi pe o singura etapă și să te aștepți ca procesul să meargă de la sine este un vis și așa va rămâne. Centrarea doar pe o parte din proces duce la blocaje și acumulare de frustrări și, evident, kilograme în plus.

Practic, e ca și când cu fiecare dietă construiești castele de nisip și la orice val mai mare dispar. Apoi te străduiești și mai tare să o iei de la capăt, dar construiești din același material și folosești aceeași metodă de construcție. Și intri din nou în proces și duci încă o luptă … până când eliberezi 10, 20, 30 de kilograme.

De ce ne pierdem motivația

Pierderea kilogramelor în plus reprezintă rezultatul procesului de schimbare. Dar atunci când spui că dacă ai avea aceste rezultate n-ai mai fi respins, singur, etichetat, de fapt acționezi prin prisma unor așteptări. Iar rezultatul, chiar dacă este prezent curând, nu va rezista pe termen lung.

În realitate se cere vindecată nevoia de a fi iubit/ă și acceptat/ă așa cum ești: imperfect/ă. Încerci să livrezi ceva în afară, conform așteptărilor care ar putea să-ți îndulcească suferința. Dar în realitate nu te vindeci. Mai pui un bandaj și cam atât.

La nivel inconștient mintea rămâne în permanență blocată în acest război interior în care speră ca fiecare bătălie purtată să mai câștige teritoriu în lupta de a demonstra, ție sau celorlalți, că meriți și tu să fii acceptat și iubit.

Și pentru că bătălia are o miză atât de mare, vom ține să facem acest lucru cât mai bine! Fără greșeli, fără abateri! Și pe acest principiul totul sau nimic, respectiv dacă nu țin dieta în mod perfect nu are rost să o mai țin, orice abatere se soldează cu încă o bătălie pierdută, cu nu mai am motivație…. cu renunțare.

Practic blocajul se traduce prin a pierde la un moment dat vederea de ansamblu, perspectiva detașată asupra procesului. Nu contează că ai putut câteva luni luni la rând, ci te blochezi în acel moment de abatere.

La nivel inconștient nevoia de a fi acceptat și iubit este năruită cu fiecare gură de ceva nepermis. Astfel, teama că nefăcând lucrurile perfect nu vei primi ceea cea ai nevoie, te copleșește. Este ca și când iubirea ar fi o medalie la olimpiadă și orice greșeală contează în obținerea ei. Blocându-te în propriile așteptări, ceea ce te-a motivat inițial devine acum ceea ce te demotivează.

Ce soluții avem la îndemână

Înainte de a te eticheta ca lipsit de motivatie, întreabă-te ce așteptări ai avut, unde te-ai blocat, cum te-ai simțit? Și ce anume ai făcut atunci când te-ai blocat? Te duci repetitiv în aceleași comportamente? Ce beneficii ai dacă fugi în acestea? Cum te ajută ele să faci față durerii, cum te ajută să mai treci peste o bătălie?

Motivația nu pleacă nicăieri, va exista acolo în tine atât timp cât va exista acest război al acceptării. Al acceptării de sine, al nevoii de iubire din partea celorlalți, iar acest război va exista atât timp cât rana aceasta va exista.

Dacă ai nevoie de ajutor în găsirea unor răspunsuri te aștept cu drag la ELA CLINIC.