Lifestyle

Încă 5 reguli esențiale pentru o viață sănătoasă

Laura EneLaura Ene

Laura Ene

7 minute timp de citit

Îți spuneam săptămâna trecută că am creat un set de 10 reguli sau 10 direcții demne de urmat pentru o stare bună de sănătate și ți le-am prezentat pe primele cinci. Astăzi continuăm seria regulilor care te pot ghida către cea mai bună variantă a ta. Pentru că da, sunt schimbări care stau în puterea ta și care îți pot aduce mai multă energie, vitalitate și, de ce nu, bună dispoziție.

Tratează-le ca pe niște obiective personale, nu ca pe niște porunci. Iar atunci când simți că te abați de la stilul de viață echilibrat, nu te certa și propune-ți ca astăzi să faci mai bine decât ieri. Ține minte, orice pas înainte este mai bun decât niciunul.

1. Folosește-ți caloriile în mod inteligent!

Pe scurt, caloria este unitatea de măsură a energiei pe care corpul o folosește pentru a-și îndeplini funcțiile. Arzi calorii nu doar atunci când faci mișcare, ci și pentru menținerea funcțiilor vitale sau în procesul de digestie a alimentelor. Însă, când mănânci mai multe calorii decât totalul celor consumate pentru funcționarea organismului și pentru exercițiile fizice, surplusul se depune sub formă de grăsime.

Fiecare persoană slăbește în ritmul său și datorită faptului că diferă de la om la om numărul caloriilor folosite în procesele metabolice. La Ela Clinic, calculăm necesarul zilnic al fiecărui pacient ținând cont de rata sa metabolică.

Însă, în loc să numeri caloriile, concentrează-te pe modele de alimentație sănătoasă, bazată pe alimente bogate în nutrienți. Evită consumul de calorii „goale”, care nu te hrănesc, ci doar te îngrașă – de exemplu, cele din băuturile carbogazoase îndulcite, prăjiturile sau produsele de patiserie. Ține cont că organismul folosește cele mai multe calorii în prima parte a zilei, iar după ora 18.00 arderile scad considerabil. Dimineața încearcă să mănânci o cantitate suficientă ca să-ți ajungă până la mijlocul zilei, apoi consumă un prânz potrivit cât să-ți ajungă până la cină. La masa de seară, mănâncă doar cât să nu te culci flămânzind.

2. Nu exagera cu alcoolul!

Potrivit specialiștilor, o femeie poate consuma o unitate de alcool pe zi, iar un bărbat cel mult două. Asta înseamnă o bere de 330 de mililitri, un pahar de vin sau mai puțin de 50 de mililitri de băuturi spirtoase. Ține cont că acestea sunt cantitățile maxime admise zilnic, nu o medie, astfel că zilele în care nu consumi alcool nu compensează cantitățile mai mari consumate în celelalte zile. Consumul de alcool creează dependență și poate fi contribui la apariția unor afecțiuni grave, de la hipertensiune arterială la cancer sau accident vascular cerebral.

Băuturile alcoolice cresc pofta de mâncare atunci când sunt băute înainte de masă. Dar, dacă bei după ce ai mâncat, se absorb mai lent, ceea ce diminuează efectele imediate asupra organismului. Poți consuma un pahar de vin roșu de calitate bună sau preparat acasă, fără adaos de zahăr, sau popularul șpriț, adică vin alb cu multă apă minerală. Pentru fiecare pahar de alcool, bea trei pahare de apă ca să reechilibrezi raportul lichidelor din corp.

3. Respectă-ți somnul!

Odihna este foarte importantă, iar un adult are nevoie de cel puțin 7 ore de somn calitativ în fiecare noapte. Este indicat să adormi înainte de ora 23.00 pentru a preveni o serie de boli și pentru a învinge oboseala cronică sau depresia.

Obișnuiește-te să te culci și să te trezești zilnic în același interval orar. Mănâncă cu două-trei ore înainte de ora somnului și elimină toți stimulii exteriori – de exemplu televizorul, telefonul sau fumatul – care ar putea să te mențină într-o stare de alertă.

4. Mișcă-te, fă exerciții, fii activ!

Da, exercițiile fizice sunt foarte importante atât pentru sănătatea corpului, cât și pentru starea ta de bine. Astfel, dacă alegi exercițiile cardio, urmărește creșterea ritmului cardiac timp de cel puțin 10 minute, pentru ca acestea să fie eficiente. Un alt antrenament recomandat este cel alcătuit dintr-o variație de exerciții scurte. Poți alterna câte 30 de secunde de sărituri, flotări sau genuflexiuni cu o pauză de 10 secunde după fiecare serie.

De asemenea, de două ori pe săptămână, fă exerciții pentru a-ți întări brațele, umerii, picioarele, șoldurile, abdomenul, pieptul și spatele. Ridică greutăți sau folosește benzi de rezistență, cu atenție la limitele tale. Și activitățile casnice precum săpatul grădinii sau curățenia de primăvară sunt bune pentru corpul tău, iar practicile precum yoga, tai chi sau pilates sunt minunate pentru flexibilitate și tonifiere.

5. Nu sări peste controalele medicale!

Fă-ți analizele uzuale, testele și vaccinurile recomandate de medic. Tinerii ar trebui să facă un examen oftalmologic o dată la zece ani. Dacă ai peste 40 de ani, programează-te regulat la oftalmolog, căci majoritatea persoanelor încep să aibă probleme de vedere după acest prag. Mergi la dentist o dată pe an și de fiecare dată când apar orice neplăceri cu dinții sau gingiile.

Atunci când te confrunți cu probleme de sănătate și cu simptome supărătoare, nu căuta diagnostic și tratament pe internet, ci adresează-te cu încredere doctorului de familie sau medicului specialist. Încearcă să conștientizezi că o mare parte dintre afecțiuni sunt cauzate de stilul de viață dezorganizat și de nutriția defectuoasă. Dar și inversul este valabil – un stil de viață echilibrat și o alimentație sănătoasă te pot ajuta să te menții în formă și să te bucuri din plin de fiecare zi.

Pentru asistență medicală și nutrițională calificată, te aștept să descoperi programele de nutriție terapeutică pe care le-am creat în cadrul Ela Clinic. În funcție de provocările cu care te confrunți, poți opta pentru Diabet Suport, Cardio Suport, Digestiv Suport, Hepato Suport, Gastro Suport sau Batriatic Suport. Fiecare dintre ele presupune atât monitorizare medicală specializată, cât și diete terapeutice personalizate menite să te ajute să îți îmbunătățești starea de sănătate într-un mod care să se reflecte concret în analize, reducând simțitor tratamentul medicamentos.

Click aici și fă-ți o programare!

Dacă îți dorești cu adevărat să faci o schimbare, te asigur că există soluția potrivită pentru tine.

Ai grijă de tine, fii bine cu tine!

Vrei să fii informat când avem oferte și articole noi?

Abonează-te la newsletter-ul nostru pentru a fi la curent cu ultimele cercetări din domeniu și ofertele lunare ELA CLINIC.

Ne pasă de protecția datelor. Citeste Politica de confidențialitate.