Obezitatea nu este doar o problemă de ordin fizic, ci una cu consecinţe grave pentru sănătate, iar steatoza hepatică reprezintă una dintre ele. Poate că diagnosticul ăsta nu îţi spune nimic, dar de boala ficatului gras cu siguranţă ai auzit. Ei bine, atunci când ai un surplus de kilograme, şi ficatul, al doilea cel mai mare organ din corp, suferă.
Să vedem ce înseamnă exact steatoza hepatică şi care este legătura cu obezitatea, dar mai ales cum poți învinge obezitatea pentru a trata steatoza hepatică!
Orice ficat sănătos are o cantitate mică de grăsime. Steatoza hepatică apare atunci când grăsimea ajunge la un nivel de 5 până la 10% din greutatea ficatului, deci steatoza nu reprezintă altceva decât acumularea de grăsime la nivelul ficatului, un lucru fatal dacă nu luăm măsuri de urgenţă, în primul rând în privinţa alimentaţiei.
Din nefericire, în ultimul timp, boala a început să afecteze tot mai mulţi copii şi adolescenţi pe fondul obezităţii cauzate de consumul de alimente procesate industrial.
Tipuri de steatoză hepatică
Boala ficatului gras poate fi alcoolică, ca urmare a consumului excesiv de alcool şi poate dispărea odată cu renunţarea la băuturile alcoolice, şi non-alcoolică, pe fondul obezităţii sau diabetului. Descoperită târziu sau lăsată netratată poate evolua în ciroză sau insuficienţă hepatică.
Simptome ale steatozei hepatice:
Din păcate, steatoza hepatică nu doare și nu prezintă simptome specifice. De multe ori, persoanele supraponderale sau obeze află că suferă de steatoză în urma unor analize de rutină.
Alimente recomandate în boala ficatului gras
- peşte gras şi fructe de mare: conţin acizi graşi Omega-3 care reduc inflamaţia;
- lactate cu conţinut scăzut de grăsimi: bogate în proteine de calitate, au rol hepatoprotector;
- cerealele integrale: bogate în fibre, asigură buna funcționare a digestiei;
- seminţe şi nuci: bogate în vitamina E şi acizi graşi, au, de asemenea, rol hepatoprotector;
- avocado, conţine grăsimi sănătoase care protejează ficatul;
- cafea şi ceai verde, conțin cofeină care îmbunătăţeşte funcţia hepatică.
Alimente nerecomandate pentru ficatul gras
După cum te aştepţi, în primul rând sfatul meu este să eviţi alcoolul. De asemenea, dulciurile din comerţ şi sucurile cu adaos de zahăr, dar şi prăjelile ar trebui să le consumi mai rar spre deloc.
În salată poţi folosi pentru gust doar condimente, nu şi sare neapărat. Oregano, un pic de cimbru, un praf de usturoi, sunt ideale şi nu îți vor pune în pericol sănătatea organismului.
Atenţie şi la carbohidraţii care provin din pâinea albă, orez, paste sau produsele de patiserie. Ele cresc glicemia, dar şi grăsimea corporală, lucru total de nedorit când tratăm ficatul.
Deşi e o sursă importantă de proteine, şi carnea roşie și mai ales cea procesată de tipul mezelurilor trebuie redusă din cauza cantităţii de grăsimi saturate care provoacă inflamarea ţesuturilor. Carnea roşie poate fi înlocuită cu alte surse de proteine mult mai sănătoase, cum ar fi peştele, fructele de mare sau produsele lactate slabe.
Cum poți învinge obezitatea pentru a trata steatoza hepatică
- adoptă un regim de viaţă sănătos, bazat în mare parte pe legume, fructe şi grăsimi sănătose (ulei de măsline, avocado) şi mai puţin pe grăsimi animale;
- fă mișcare zilnic, aşa te menţii în formă şi îţi protejezi ficatul;
- evită băuturile alcoolice, care atacă ficatul şi îţi cresc pofta de mâncare.
Pentru mai multe informaţii sau ajutor specializat te aşteptăm la Ela Clinic cu programul Hepato-Suport.
Ai grijă de tine! Fii bine cu tine!