De multe ori primesc următoarea întrebare din partea pacienților: doamna doctor, de ce să intru într-un program de nutriție? De ce nu pot să vin la 1-2 consultații și atât? Și pentru că este o întrebare cât se poate de justificată, astăzi vreau să împărtășesc răspunsul și cu tine.
Schimbările au nevoie de timp
Atunci când vrem să facem o schimbare, de orice fel ar fi ea, trecem printr-un adevărat proces. De la momentul la care decidem să facem schimbarea și până când ajungem să o integrăm în viața noastră trece ceva timp. La fel e și cu obiceiurile noastre alimentare. După ce am fost obișnuiți o viață întreagă să mâncăm într-un anumit fel, schimbarea nu se petrece peste noapte. Și nu se produce imediat ce am ales un nutriționist. Procesul de adaptare la noul stil de viață este lung și mult mai complex decât credem noi.
De ce avem nevoie de un program de nutriție
De aceea cele mai bune rezultate pe termen lung nu le obții în consultații disparate, ci într-un program de nutriție. Indiferent că vorbim despre slăbit, mâncat sănătos sau despre nutriție terapeutică (adică acel tip de alimentație care ne ajută să tratăm sau să ameliorăm bolile de care suferim). Iată care sunt principalele motive pentru care eu le voi recomanda întotdeauna pacienților mei un program de nutriție care să dureze cel puțin 3 luni:
1. Ne confruntăm cu schimbări pe mai multe planuri
Multe persoane cred că atunci când vorbim despre nutriție singura schimbare pe care o facem este cea din farfurie. Din păcate, cei 15 ani de experiență în lucrul cu pacienții, mi-au demonstrat că acesta este doar vârful icebergului. Este o schimbare superficială și, dacă ne concentrăm doar pe ea, avem cale liberă către un eșec aproape garantat.
Asta deoarece ne luptăm cu obiceiuri adânc înrădăcinate în noi, iar schimbarea lor nu intervine peste noapte. De aceea noi, la ELA CLINIC, nu începem brusc dieta. Ci avem cel puțin o săptămână de pregătire, timp în care ținem un jurnal alimentar, încercăm să respectăm orele de masă, să ne hidratăm și să facem un pic de mișcare. Cu alte cuvinte, încercăm să ne obișnuim cu un altfel de stil de viață. Abia apoi începem dieta propriu-zisă. Pentru că altfel e ca și cum am fura startul.
Pe de altă parte, relația pe care o avem cu mâncarea este una extrem de profundă și cu multe ramificații. Discutând împreună vom descoperi lucruri de care nu eram conștienți. Vom trece împreună prin momente care, deși credeam că n-au de-a face cu mâncarea, ne afectează modul în care mâncăm.
Nu e vorba doar despre liste de alimente permise și alimente interzise. Despre calculul caloriilor și al nutrienților. Desigur că și acestea contează. Dar mai contează și când mâncăm, cum mâncăm, pe cine avem în preajmă, cât de bine ne simțim în pielea noastră, cât de odihnitor este somnul, cât de mult ne hidratăm sau ne mișcăm. Și acestea sunt doar câteva lucruri din multitudinea celor care influențează obiceiurile noastre alimentare.
De multe ori, la finalul unui program de nutriție, pacienții îmi spun că sunt cu totul alte persoane. Și nu doar din punct de vedere fizic (pentru că sunt mai sănătoși și au mai multă energie) ci și psihic. Pentru că au mai multă încredere în ei, sunt mai stăpâni pe situație, știu ce au de făcut și încotro vor să se îndrepte. Ba mai mult, deși poate o să ți se pară ciudat, până și gusturile ajung să ni se schimbe.
2. Ne întâlnim cu mâncarea peste tot
În viața noastră de zi cu zi mâncarea este omniprezentă. Ne întâlnim cu ea peste tot: de la colț de stradă până la petreceri sau momente dificile pe care nu știm cum să le gestionăm altfel decât „pansându-le” cu mâncare. Pentru că tot un fel de răni sunt și ele.
Iar noi nu putem fi permanent la dietă. Este important să învățăm când să facem sprinturi sau când e cazul să luăm o pauză. Cum să mâncăm firesc dar cu măsura potrivită astfel încât să nu ne îngrășăm sau să nu ne îmbolnăvim. Aici nu este vorba despre totul sau nimic. Ci despre echilibru și cum reușim să îl menținem.
Nu înseamnă că toată viața o să renunți, de exemplu la cartofi prăjiți. Chiar dacă știm cu toții că nu sunt deloc buni pentru organism. Ci vei învăța cum să-i prepari astfel încât să fie mai puțin nocivi dar și când să-i mănânci și cu ce să-i asociezi pentru a-ți provoca daune cât mai mici în organism.
Restricțiile funcționează pe termen scurt. De aceea am creat programe în care suntem lângă tine mereu pentru a-ți oferi soluții practice și potrivite pentru tine. Cu alte cuvinte te vom pregăti pas cu pas, consultație cu consultație, pentru ca la finalul programului tu să știi ce să faci în orice situație.
3. Să ții o singură dietă este ca și cum ai îmbrăca aceeași haină tot anul
Viața noastră nu este liniară. Trecem prin momente diferite, în care mâncăm diferit. Așa cum nu îmbrăcăm aceeași haină tot anul, nici dieta nu este aceeași mereu. Ca să vă dau un simplu exemplu, gândiți-vă cum variază alimentația noastră de-a lungul anului.
Vara avem nevoie de anumite alimente, mai hidratante, mai răcoroase și mai ușoare. Iarna avem nevoie de alimente calde și mai grase. Toamna și primăvara avem nevoie de alimente care să ne crească imunitatea. Și tot așa.
De aceea este important să parcurgem împreună cât mai multe etape. Pentru a învăța cum să răspundem nevoilor organismului nostru în funcție de momentele din viață prin care trecem. Și nu vorbim doar de anotimpuri ci și de petreceri, de momente de bucurie, de plictiseală, de emoții intense, de tensiune, de oboseală sau tristețe. În toate aceste momente mâncăm diferit. Și dacă nu mă credeți, țineți un jurnal alimentar și vă veți convinge singuri.
4. Motivația de debut se pierde după 3-4 săptămâni
Am lăsat la final cel mai important lucru: motivația. De cele mai multe ori, atunci când vin la prima consultație, pacienții mei sunt foarte hotărâți. Se țin de dietă fără cusur. Și asta o săptămână, două, trei, hai patru cei mai deciși dintre ei.
După care intervin tentațiile. Iar hotărârea lor începe să se clatine. Cei mai mulți se abat de la dietă cam într-a patra săptămână. Este și momentul în care unii abandonează totul pe motiv că dacă „tot am greșit o dată, n-are rost să mai continui”.
Știu din experiență că asta se întâmplă cu mulți dintre noi. Pentru că acesta este cursul firesc al motivației de debut. Ea se duce după 3-4 săptămâni. Și, ca să putem continua, avem nevoie să o înlocuim cu o motivație de proces. Care nu e deloc ușor de găsit. Ci e nevoie să discutăm și să o căutăm împreună. Timp în care facem ajustările necesare pentru a nu pierde rezultatele obținute până atunci.
De aceea este important să intri într-un program de nutriție. Atunci când vii la consultații disparate, tentația de a abandona este mare. Și nu faci altceva decât să renunți la toate eforturile pe care le-ai depus până atunci. În cadrul programului însă, angajamentul este pe termen lung și lucrăm împreună permanent. Pregătim momentele acestea ca să nu te ia prin surprindere și încercăm să găsim din timp motivația de proces care să te țină pe drum.
Deși mulți zic că totul ține de voință, nu e atât de ușor pe cât pare. Uneori nu e de ajuns doar să vrei, ci ai nevoie și de instrumentele care să te ajute să pui în practică ceea ce îți dorești. Iar noi, la ELA CLINIC, tocmai asta ne propunem: să te înarmăm cu motivație și să îți oferim instrumentele necesare ca să-ți atingi obiectivele, în timp ce te susținem permanent.
Așa că alege ELA CLINIC și fii și tu un învingător!